rezumat
PIP: mai mult de 80 de milioane de copii africani nu au acces la adăpost sănătos, iar 16 milioane dintre acești copii trăiesc pe străzi. Acest fenomen al copiilor străzii reprezintă un eșec social masiv, precum și o încălcare a Convenției Națiunilor Unite privind drepturile copilului. Urbanizarea-și procesele însoțitoare de expansiune industrială, speculații Funciare și „înfrumusețare” – a creat un ciclu de sărăcie, evacuări, perturbări familiale și copii nedoriți și abandonați. În orașele africane, cel puțin 60% din populație trăiește în mahalale informale, deservite și frecvent ilegale și așezări ghemuite în gospodării conduse în general de o mamă singură. Din ce în ce mai mult, evacuarea este folosită ca o strategie pentru alungarea săracilor din zonele urbane în care au venit să caute de lucru. Mamele care sunt ele însele analfabete, subnutrite și care se confruntă în mod constant cu amenințarea evacuării nu sunt în măsură să răspundă nevoilor de securitate de bază ale copiilor lor. Mai mult, evacuările violente subminează starea educațională și de sănătate a copiilor, provoacă traume psihologice și pierderea sentimentului de apartenență și agravează starea economică precară a gospodăriei. Organizațiile neguvernamentale (ONG-urile) au reușit să prevină unele evacuări și au stabilit programe pentru îngrijirea copiilor străzii. Se recomandă îmbunătățirea coordonării între ONG-uri și guvernele locale și naționale, după cum exemplifică grupul operativ pentru bunăstarea copilului urban instituit de guvernul Kenyan. Mai presus de toate, însă, ONG-urile trebuie să dezvolte strategii pentru a face față mai eficient sărăciei urbane în masă și pentru a oferi infrastructura necesară pentru a îmbunătăți viața locuitorilor mahalalelor.